Acest bărbat cu un singur braț nu mai e considerat invalid de autoritățile britanice. Explicația revoltătoare

Acest bărbat cu un singur braț nu mai e considerat invalid de autoritățile britanice. Explicația revoltătoare
Publicat: 20/10/2014, 20:37

Roy Sowerby (58 de ani) și-a pierdut brațul drept într-un accident de muncă, în urmă cu 11 ani, iar cum trei ani și-a făcut un permis de parcare pentru persoane cu dizabilități.

Acum, când permisul a expirat, Sowerby a încercat să îl înnoiască, însă i s-a spus că acest lucru nu mai este posibil, deoarece nu mai este ”calificat” pentru acest lucru.

”Aș vrea să-mi spună consiliul de ce nu sunt invalid. Mi-au spus că, dacă mai pierd o mână sau un picior, m-aș califica. Deci trebuie să îmi tai o mână sau un picior ca să mă calific? Mi-au spus că nu mă calific deoarece pot căra o geantă grea într-o mână, dar nu pot să car nimic voluminos”, a declarat Sowerby.

Permisul pe care îl avea până acum îi permitea să parcheze mai aproape de locurile de destinație, cum ar fi un supermarket.

Reprezentanții autorităților locale din Middlesbrough spun că, conform legislației intrate în vigoare în 2012, aceste permise sunt eliberate numai persoanelor cu dizabilități grave la ambele brațe sau care nu se pot deplasa.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande...